În primăvară, Dominic Fritz a lansat un parteneriat public-privat cu fondul de investiții al Băncii Mondiale pentru a ridica o clădire care doar să preia unele secții ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență. Deși edilul garanta că în viitor, edificiul gândit se poate extinde, însăși planul de organizare pentru această viitoare clădire arată că autoritățile nu au un plan eficient, atât pentru compartimentare, cât și pentru obținerea efectivă a finanțării.
Pe scurt, planul e unul destul de relativ, și anume, de a mai face o clădire pentru deja pavilionarul Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, unul cu multe secții răspândite în clădiri din tot orașul. IFC (Internatonal Financial Consulation), fondul de investiții al Băncii Mondiale specializat pe documentații, a făcut studiul de pre-fezabilitate deja. Ulterior, tot ei vor contribui pentru a pregăti ridicarea spitalului și vor găsi un constructor care va și administra clădirea 20 de ani. Abia apoi, ea va fi proprietate a primăriei. Un parteneriat destul de controversat, mai ales că din cauza că un spital pentru toate secțiile ar costa prea mult și, deci, ridicarea noiii clădiri nu ar rezolva faptul că Municipalul e pavilionar. Și iată, nu e încă foarte clar și ce s-ar muta acolo, doar parțial. Singurul lucru bătut în cuie este locația, în spatele ruinei care trebuie să fie Spital Municipal (ironic), care urmează să devină Institut Oncologic Regional, suficient de departe de Aerodromul Cioca, potrivit primarului.
Iată, acum studiul de pre-fezabilitate propune lucruri certe pentru viitoare clădire și lucruri care încă rămân discutabile. Cert este că acolo se vor muta de la Clinicile Noi o unitate de primiri urgențe, bloc operator ultramodern, unități pentru ATI, recuperare, internare pacienți și intervenții chirurgicale de zi. Spitalul va fi dotat cu laboratoare de imagistică, endoscopie, sterilizare centrală și bancă de sânge. Asta înseamnă că toate operațiile se vor face acolo. Un scenairu mai propune ca de la Clinicile Noi să se mute acolo Medician Internă și Gastroenterologia, dar și Cardiologia, aflată acum pe Bulevardul Loga (Ascar). Un astfel de scenairu ar fi cu 300 de paturi. Altul ar presupune mutarea Maternității Bega, cu tot cu Ginecologia de peste drum, pentru 350 de paturi. Reamintim, clădirea Maternității Bega e nesigură și un tavan s-a prăbușit într-o baie recent.
Al treilea scenariu însă e tot râsul, și anume, cu Internele, Gastroenterologia, Cardiologia, Obstetrica, Ginecologia, Neonatologia, Urgențele, ATI și blocul Operator mutate toate acolo într-o unitate cu doar 400 de paturi. Adică, realmente, primăria ne spune că IFC a făcut un scenariu de 300+350=400!!!. În niciuna dintre scenarii nu se spune ce se va face cu spațiul câștigat în plus la Clinicile Noi. Cert e că se căutau soluții și pentru a muta Oftalmologia din fostul spital al mizericordienilor, unul dintre cele mai vechi din țară, la Maternitate. Însă cum clădirea, a comunității evreiești, a devenit tot mai nesigură, porbabil planul cade. Iar mutarea Maternității vine în contextul în care nu s-au găsit fonduri pentru proiectul gândit de Robu pentru zona Bălții Verzi. Fostul edil avea și un proiect de extindere a Clinicilor Noi, lăsat și acela de izbeliște.
După ce a cerut fără succes trecerea noii Maternități în PNRR, Fritz spune acum că vrea granturi pentur noua clădire, fără a preciza despre ce program ar fi vorba sau dacă se poate, având în vedere că primele două decenii ar impune o administrare a noii clădiri de către IFC. „Noul Spital Municipal este unul din proiectele strategice ale Timișoarei și ar trebuie să fie prioritate pentru toată lumea, indiferent de culoarea politică. Vorbim de un spital ridicat de la zero, cu toate dotările și echipamentele medicale de ultimă generație. E o investiție care va depăși 140 de milioane de euro. Am solicitat deja la Guvern un grant de 50 milioane de euro și voi reveni cu această solicitare ori de câte ori este nevoie. Timișoara are nevoie de un nou spital la standarde de secol 21, unde pacienții să beneficieze de condiții moderne de tratament în sistemul public de sănătate”, spune edilul.
Acest studiu de prefezabilitate cu trei variante e doar parte a primei etape din acordul dintre primăriei și IFC. Etapa mai presupune întocmirea studiului de fezabilitate și a documentației de fundamentare a parteneriatului public-privat. Apoi, urmează pregătirea licitației pentru firma care va proiecta, construi și finanța spitalul timp de 20 de ani. IFC primește pentru consultanță 250.000 de euro, plus o clauză de succes de 1,25 milioane. Spitalul va costa în total 141 de milioane, cu 63 estimate pentru ridicare și 23 estimate pentru dotare. Nu este clar de unde diferența până al 141 de milioane de euro, la fel cum nu e clar nici ce granturi poate solicita primăria dacă acordul prevede că un constructor va ridica edificiul și-l va amdinistra două decenii, air municipalitatea va plăti clădirea abia după finalizare.
Studiul de peefezabilitate nu înseamnă că pentru cel de fezabilitate nu pot fi modificări, inclusiv pentru secțiile mutate. Însă neclaritățile pentru finanțare, de compartimenatre și costuri nu par să fie încurajatoare. Azi, Spitalul Municipal funcționează în 14 clădiri din oraș cu 1018 paturi.



