Iubitorii mersului pe bicicletă sunt invitați în weekend la cea de-a doua tură bănățeană din acest an. Evenimentul are loc sâmbătă, 16 iulie, iar locul de întâlnire este Muzeul Satului, ora 08:00.

Bicicliștii vor porni de la ora 08:30 pe traseul: Muzeul Satului – Giarmata VII – Giarmata – Ianova – Lac acumulare Ianova – Pădure Ianova – Herghelie Herneacova – Bencecu de Sus – Giarmata – Giarmata VII – Muzeul Satului. Lungimea traseului este de aproximativ 72  km, durata de parcurgere fiind de aproximativ 8 ore. În timpul turei, vom face popasuri de regrupare precum şi de realimentare cu apă şi mâncare, după caz. Va fi o tură cu grad de dificultate mediu spre avansat, dată fiind distanța.“Este un traseu accesibil doar bicicletelor de tip cross country și mountainbike corespunzător echipate şi recomandăm purtarea căştii de protectie şi/sau a vestei reflectorizante. Rugăm participanții să aibă la purtător obligatoriu camere de bicicletă de schimb, pălării/șepci, protecție solară, mâncare și apă”, spune Romina Faur, coordonator Verde pentru Biciclete.

Această tură bănățeană este a doua dintr-o serie de șase care au loc în acest an, turele cicliste bănățene fiind deja tradiționale în cadrul campaniei “Verde pentru Biciclete”, primele de acest gen desfășurându-se în 2009. Scopul este de încuraja mișcarea în aer liber, de face cunoscute împrejurimile verzi ale Timişoarei şi de a petrece timp de calitate, bucurându-ne de natură şi de o plimbare pe bicicletă. “Verde pentru biciclete”  este o mişcare pentru pedalare susţinută de Fundaţia Bega.

Articolul precedentUrmărit general pentru înşelăciune, depistat la Porţile de Fier
Articolul următor16 propuneri de suspendare a activității făcute de Poliția Locală în acest an

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.