Universitatea de Vest din Timișoara a lansat ieri, în cadrul unui eveniment desfășurat în Aula Magna, jocul „REGEN:17” – un joc video educațional dezvoltat integral de studenți UVT, relizat printr-un demers interdisciplinar unic în mediul academic românesc. Inițiativa reprezintă un proiect pilot ce valorifică rezultatele cercetării și creativitatea studenților pentru a aduce temele sustenabilității mai aproape de publicul larg, într-un format accesibil, atractiv și interactiv.
„REGEN:17” este primul joc video gratuit dedicat promovării celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) în România. Creat prin implicarea a peste 35 de studenți din toate cele 11 facultăți ale UVT, structura echipei a replicat o organizare profesională, acoperind departamente HR.
Evenimentul de lansare a marcat recunoașterea unui model educațional inovator în care colaborarea dintre domenii devine motor al învățării prin practică. În cadrul evenimentului de lansare au avut intervenții, din partea conducerii UVT și a echipei de proiect:
- Conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu, prorector UVT pentru cercetare, dezvoltare, inovare, sustenabilitate, transfer tehnologic și diaspora,
- Alexandra Petcu, coordonator inovare și transfer tehnologic UVT și
- Adrian Podaru, student UVT, coordonator al echipei GameDev4RDI.
Jocul este disponibil gratuit online la adresa: regen17.e-uvt.ro
„Acest proiect reconfirmă misiunea UVT, aceea de a pune cunoașterea în slujba societății. Prin „REGEN:17” transformăm educația pentru sustenabilitate într-o experiență relevantă și memorabilă pentru noua generație.” – subliniază prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.
Lansarea „REGEN:17” confirmă poziționarea UVT ca spațiu de pionierat pentru dezvoltarea colaborativă de jocuri educaționale, capabile să traducă informații complexe într-un limbaj prietenos și antrenant. Invităm toate instituțiile și organizațiile interesate să testeze jocul și să ne contacteze pentru colaborări viitoare pe teme similare.