Timișoara are toate rețelele de apă și canalizare cartografiate digital. Sistemul GIS al Aquatim, sau setul de hărți digitale ale rețelelor, continuu actualizate, este un instrument util, folosit cu succes de specialiștii companiei de apă în activitatea curentă, de peste 10 ani.

GIS este acronimul expresiei „Geographic Information System”, în traducere sistem geografic informatic, iar un sistem GIS este reprezentarea virtuală, pe computer, a unui sistem fizic real – în cazul Aquatim, al infrastructurii de apă și canalizare. Decizia de a folosi tehnologiile inteligente pentru evidența rețelelor pe care le administrează a fost luată de Aquatim în anul 2008, în cadrul unei inițiative mai largi, la nivel de oraș. Digitalizarea rețelelor din Timișoara, în lungime de 715 km, cea de apă, respectiv 692 km, cea de canalizare a fost un proces sistematic și de durată, iar colectarea și indexarea datelor a fost finalizată în anul 2015.

Introducerea informațiilor în baza de date GIS pornește de la măsurarea topografică, pe teren, a activelor și verificarea atributelor fizice ale acestora. Odată introduse în baza de date, informațiile sunt disponibile și ușor accesibile pentru toate departamentele interesate, pot fi prelucrate statistic și, mai mult, servesc ca suport pentru alte aplicații informatice utilizate în cadrul companiei. Pe lângă accesibilitate, folosirea unui sistem de hărți digitale mai are avantajele vitezei mari de prelucrare a datelor și siguranței acestora.

 

Articolul precedentAproape 2.500 de cazuri noi de coronavirus, din puțin peste 7.000 de teste prelucrate! Alți 87 de oameni au murit
Articolul următorDin 2021, colectarea deșeurilor devine smart: apar pubelele cu cip și sacii cu cod QR!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.