Operatorul de salubrizare RETIM este pornit să intre într-un proces de modernizare. Asta în condițiile în care societatea își propune ca de anul viitor să schimbe modul de colectare al deșeurilor din Timișoara și localitățile din județul Timiș din care ridică gunoaiele.
Așadar, potrivit reprezentanților RETIM, vor fi cumpărate zeci de autospeciale noi, precum și aproximativ 200.000 de pubele. De aceste noi dotări este nevoie având în vedere faptul că vor mai fi introduse două noi pubele, maro și albastre, precum și pubele negre pentru colectarea deșeurilor reziduale de diferite dimensiuni mai mici.
Mai mult, RETIM vrea ca în viitor să implementeze un sistem prin care mașinile care ridică deșeurile să fie dotate cu camere video inteligente, montate în cuva autospecialelor, care identifică conținutul din pubelă. Prin urmare, deșeurile care nu au fost aruncate în pubela destinată, nu vor fi ridicate.