Au fost reținuți de polițiștii timișeni pentru furtul a două autoturisme. Vorbim despre trei tineri în vârstă de 13, 16 și 27 ani.
Aceștia sunt suspectați că în perioada 5-6 martie ar fi sustras două autoturisme, care se aflau parcate pe raza municipiului Timișoara, iar ulterior le-ar fi valorificat. Cele două autoturisme nu erau asigurate, iar cheile au fost găsite de bărbați în interior. Prejudiciul în valoare de 20.000 lei a fost recuperat în totalitate, autovehiculele fiind restituite păgubiților.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Timiș.
În cursul zilei de astăzi, doi din cei trei vor fi prezentați magistraților. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.
(Foto arhivă)