Știați că și în România, începând cu 1 ianuarie 2019 s-a interzis comercializarea pungilor din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner, prevedere legislativă ce face parte din efortul global de reducere a deșeurilor din plastic? Și totuși, la nivel mondial, în fiecare secundă sunt folosite peste 160.000 de pungi din plastic ce ajung să fie utilizate, în medie până la 15 de minute, devenind apoi deșeuri ce pot persista în mediul înconjurător între 100 și 500 de ani, înainte de a se dezintegra complet. Doar 1% din pungi sunt reciclate, în timp ce 10% ajung în mări și oceane, unde broaștele țestoase, balenele și păsările acvatice, se încurcă în ele sau le confundă cu hrană și le ingerează. De aici rezultă microplasticul care ajunge în corpul uman și prin consumul de pește și fructe de mare.Putem crește împreună gradul de conștientizare al impactul pe care plasticul îl are asupra mediului și să contribuim prin gesturi zilnice la protejarea mediului înconjurător:
– să revenim la obiceiul de a avea la noi o sacoșă din in, cânepă, bumbac sau orice alt material durabil ce poate fi folosită pe termen lung,
– să refuzăm pungile din plastic la cumpărături,
– să reutilizăm orice pungă, atunci când nu avem cum să o refuzăm. Și, cel mai important, să ne asigurăm că deșeurile din materiale reciclabile sunt colectate separat, în recipientul adecvat, pentru că doar prin reciclare putem reduce impactul poluant asupra mediului.
Spuneți NU pungilor de plastic zi de zi, nu doar astăzi, 3 iulie, de Ziua Internațională fără Pungi de Plastic!

Articolul precedentCea de-a XXX-a ediție a Festivalului Studențesc ISWinT, sub patronajul UNESCO
Articolul următorLa 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri din Timișoara, UPT a oferit promoției 2024 o ceremonie de neuitat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.