De câteva luni, toate liniile care ajung în zona AEM întorc în rond, deoarece linia ce duce spre viitorul stadion-lego urmează să intre în șantier. Recent, nu doar pe linia 4 au fost introduse și garnituri Bozankaya, ci și linia lui 9, iar viceprimarul Ruben Lațcău spune că timișorenii vor beneficia de mijloace de transport moderne și pe aceste linii.
După darea în folosință a Căii Stan Vidrghin modernizate, au fost introduse tramvaie turcești doar pe linia lui 4, care întorcea în rondul din Piața Gheorghe Domășneanu. Pe liniile 8 și 9, care o vreme au mai circula până la Optica, erau fie tramvaie germane donate, fie modelul Armonia. Dar traseul s-a scurtat pe toate liniile, în contextul avansării lucrărilor la viitorul Stadion ”Eroii Timișoarei”, iar bucla va fi mutată în dreptul stației de la Liceul Electrotimiș. ”Sunt mai multe zone în Timișoara în care linia cale este într-o stare tehnică foarte proasta sau înfrastructutra tehnică existentă nu permite circulația travaielor moderne. O astfel de situație este în Calea Buziașului, unde linia calea va fi înlocuită astfel încât aceste tramvaie să poată circula. O problema era și faptul că traversele de la sensul giratoriu de la AEM erau putrezite. Administrația trecută a decis să irige iarba, ceea ce în mod evident a dus la putrezirea lemnului pe care stau șinele. A trebuit schimbat”, a precizat Lațcău.
Vicele a făcut precizări și despre problemele de pe linia lui 7, despre care publicația noastră va scrie un articol separat în zilele viitoare, detaliat. Ruben Lațcău a vorbit și despre refacerea buclei de la stadionul-lego, pentru care calea e deja trasată cu pietriș. ”Vom face bucla nouă refăcută pe locație. Bucla veche de lângă strada Simens era pe amplasamentul stadionului. Ea va fi înainte de stadion, unde va fi și o piață publică și vor fi accesele la noul stadion. Suntem foarte aproape de acel moment. Urmează proiectarea și execuția. Nu am luat că o decizie dacă vom face o licitație sau vom contract firmele primăriei, în funcție de și de disponibilitatea companiilor noastre, care fac și alte lucrări”, a mai precizat Ruben Lațcău, care nu a înaintat un termen de timp exact pe buclă.
Stadionul-lego ar urma să fie gata în iunie 2026, conform contractului. Lucrările sunt în prezent în grafic.