SCM Poli Timișoara a cedat la scorul de 32-31 în deplasare la CSU Suceava, după un joc destul de echilibrat. Soarta meciului s-a decis în ultimele minute.
Gazdele au început ceva mai bine și au preluat un ușor avans, ajutați și de Makaria din poartă. Poli a egalat prima dată după 13 minute, prin Adoreanu, pe contraatac. Timișorenii s-au ținut scai de moldoveni, ajutați și ei de Pal din poartă. Poli a preluat pentru prima dată conducerea după 24 de minute de joc, la golul marcat de Fenici, pentru 11-2 pe tabelă. Avantajul s-a ”topit” însă până la pauză, după ce bucovinenii au intrat cu 15-14 la vestiare. Din minutul 29, Bordeanu nu a mai jucat, căci a primit cartonașul roșu. Jocul a continuat foarte echilibrat în repriza a doua, cu multe egalări succesive și fără ca vreuna din echipe să reușească să se desprindă decisiv pe parcurusl întregii partide.
Timișoara a reușit să se desprindă însă bine la 24-26 după un gol al lui Chira. Șoldănescu a cerut time-out, iar în câteva minute, gazdele au revenit, după ce și Milosevic a cerut timp de odihnă la 26-16. La 30-29, în penultimul minut, Manojlovic a lovit bara. S-a recuperat mingea, Huta a marcat, dar a făcut-o și Lazurca. La 31-30, când s-a așezat pe bancă, Huta a luat eliminare pentru proteste. Moldovenii au mai înscris un gol, iar ultima reușită a bănățenilor a fost doar statistică. Fenici și Sadoveac au fost cei mai buni marcatori ai lui Poli, cu 5 goluri fiecare, urmați de Chira, cu 4, Huta, Marjanovic, Buljina și Trif, cu 3 fiecare, Manjolovic, cu 2, Adoreanu, Bordeanu și Moreau, cu 1 gol. Gavriloaia a dat cele mai multe goluri ale Sucevei, 8.
SCM Poli va juca din nou în jurul datei de 16 aprilie, acasă, cu Potaissa Turda. În weekend va fi Final Four-ul Cupei României.