SCM Timișoara a cedat la scorul de 85-78 în deplasare la SCM U Craiova. Cu acest rezultat, ținând cont și de program, ”leii” din Banat au șanse foarte reduse la play-off, calificare ce era oricum, mai degrabă, un deziderat optimist decât unul realist.

Primul sfert a marcat un început mai bun al Craiovei, dar Timișoara a recuperat și revenit repede în cărți. Bai mai mult, a intrat cu avantaj la finalul sfertului unu, după două coșuri marcate de Lăpuște. A fost 17-20 și apoi s-a făcut rapid 17-24 în minutul 11. În trei minute, Badiu a egalat la 27 pentru olteni, iar Nikolic a adus agzdele în avantaj la 30 de puncte.  Ulterior, oltenii, deși intrați în penalizare rapid, au continuat să înscrie și s-au dus la pauză cu 42-34 la vestiare.

Timișorenii au încercat cursa de urmărire, reușită doar la apropierea la două posesii, la 50-45 la jumătatea sfertului trei. În decisiv s-a intrat cu 64-53, iar pe final a existat miza timișorenilor a pierde la mai puțin de 5 puncte, diferența la care au câștigat în tur. Însă alb-violeții nu au reușit. Cei mai buni marcatori au fost Vujosevic și Edwards, cu câte 14 puncte fiecare, Taylor și Gajic, cu 12 puncte fiecare, Schipor și Funderburk, cu 7 puncte fiecare, Lăpuște și Mirkovic, cu câte 5 puncte fiecare, și Lazar, cu 2 puncte.

Nikolic a dat cele mai multe puncte pentru Craiova, 23. SCM Timișoara va juca din nou sâmbătă, acasă, cu CSM Galați, de la ora 19.

Articolul precedentInformare ADID Timiș: deșeurile reciclabile din plastic, metal, hârtie și carton se colectează din sacii galbeni sau alți saci transparenți
Articolul următorEchipa de robotică a Colegiului Național Pedagogic, la Campionatul Mondial!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.