SCM Timișoara a cedat la scorul de 90-66 în deplasare la CSO Voluntari în ultima rundă din sezonul regulat. Coroborat cu victoria Craiovei împotriva Constanței, acest rezultat face ca echipa lui Dragan Petricevic să joace în play-out, de pe cea mai bună poziție a celei de-a doua jumătăți al clasamentului campionatului.
Nici la acest meci, Timișoara nu l-a avut pe accidentatul Funderburk. Chiar și așa, după jocurile strânse cu Cluj și Oradea, bănățenii au început bine și au avut și conducerea joculi în primele minute. Din minutul 8, la coșul de 13-12 a lui Justice, CSO a preluat avantajul. jocul a fost însă strâns și după 18-16 la finalul primelor zece minute, ilfovenii s-au desprins în debutul următorului parțial. După 13 minute, Justice și Davis au dus echipa gazdă în avantaj la 31-22. Petricevic a cerut time-out, dar nu a putut opri adversarul. Astfel, la pauza mare s-a intrat cu 47-36, un avans confortabil pentru Voluntari.
Timișoara a încercat să revin cu arma aruncărilor de la distanță, utilă la ultimele aprtide. A făcut-o până la 56-49 la jumătatea sfertului trei, însă gazdele au avut time-out și au mai rrefăcut avansul. În ultimul sfert s-a intrat cu 68-58, iar în ”decisiv”, bănățenii aua cumulat repede faulturi. Diferența amre de scor s-a stabilit pe final de joc. Taylor a fost cel mai bun marcator al Timișorei, cu 20 de puncte, urmat de Edwards, cu 9, Vujosevic și Lăpuște, cu câte 8, Gajic, cu 7, Mirkovic, cu 6, schipor, cu 5, și Petrescu, cu 3. Davis a dat cele mai multe puncte pentru CSO, 29.
Timișoara va juca în prima rundă de play-out cu ultima clasată din Ploiești, adică locul 9 cu 16. Primele două partide din seria ce se va termina când o formație acumulează trei succese vor avea loc, cel mai probabil, în seriel de 1 și 3 mai.