În acest sfârșit de săptămână se face o nouă dezinsecție terestră, anunțată azi de către primărie. Motivul este că DSP a solicitat, după ce vremea caldă din ultimele zile favorizează apariția insectelor dunătoare, iar iarba a zăcut netunsă prin oraș.

Iată ce a transmis DSP: ”Având în vedere condițiile meteorologice actuale, caracterizate prin ploi urmate de încălzire rapidă, ce favorizează transmiterea Bolii Lyme, DSP Timis a notificat Primăria Municipiului Timișoara și a recomandat instituirea de urgență a măsurilor de combatere a căpușelor. S-a propus derularea acțiunilor de dezinsecție printr-o firmă autorizată DDD, utilizând substanțe chimice active împotriva căpușelor. Intervențiile se vor desfășura în zone cunoscute ca fiind focare de înmulțire: spații verzi, parcuri etc. Totodată, se recomandă efectuarea lucrărilor de cosire periodică a ierbii în zonele verzi, pentru reducerea semnificativă a habitatului favorabil dezvoltării și răspândirii căpușelor”, a transmis purtătoare de cuvânt a DSP, Cornelia Bubatu.

Operațiunile terestre vor avea loc în perioada 26-27 aprilie, între orele 21-6, cu mențiunea că ploile vor determina întreruperi și reprogramări. Iar prognoza arată or fi preciptiații, așa că, cel mai probabil,perioada se va prelungi. Copiii, vârstnicii, persoanele cu astm, alergii sau cardiace trebuie să stea departe de agenții care vor stropi cu substanțe, pentru a evita neplăceri. De asemenea, dacă geamul e la mai  puțin de 20 de metri de stradă, se recomandă să țineți geamurile închise noaptea, pe perioada dezinsecției. Nu în ultimul rând, apicultorii trebuie să mute stupii departe de zona de stropire.

Substanțele folosite, Cymina și VECTOBAC WG, fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor). Acestea sunt avizate Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii și sigure pentru utilizare în mediul urban. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

altă dezinsecție terestră va avea loc în perioada 5-30 mai.

Articolul precedentUn nou focar de pestă porcină în Timiș!
Articolul următorMeciul sezonului pentru CSC Dumbrăvița! Ce spune Cosmin Stan înainte de confruntarea cu Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.