România reprezintă locul pe care noi toți îl denumim „acasă”, este locul unde oameni frumoși, de peste tot, clădesc totul cărămidă cu cărămidă pentru ca proiectul nostru de țară să prindă viață.

Proiectul „România Ești TU” constă în realizarea atât a Galei Naționale „România ești TU”, cât și a Conferinței Naționale „România în Construcție” sau evenimentul „România 1000”.

Având experiența necesară, inițiatorii proiectului și-au propus să realizeze un produs media de anvergură prin care să arate adevărata imagine din România, însemnând oameni ce se implică, provocări și soluții.

„Îi aducem la aceeași masă pe toți cei ce au clădit o țară, îi aducem în același loc pe cei ce și-au pus amprenta pentru ca România să devină pe zi ce trece țara cu care ne putem mândri. Un alt obiectiv al proiectului este acela de a promova branduri autohtone reprezentate atât de companii, cât și de personaje ce au făcut posibilă propagarea numelui României.

Nu există loc mai frumos, precum țara în care ne aflăm, dar nici oameni mai primitori, mai darnici și mai muncitori decât noi. Clădim de la zero totul și demonstrăm că se poate”, este mesajul organizatorilor.

Recent s-a desfășurat gala de excelență a proiectului, pentru Regiunea sud-vest, iar printre premianți s-a aflat și primarul localității Otelec, Silvia Fechete.

„Se pare că facem bine ceea ce facem și îmi place mie să cred că suntem pe drumul cel bun! Nu o spun doar eu, ci au spus-o și cei de la “România ești tu” prin frumosul gest de apreciere a contribuției noastre la dezvoltarea comunității! Vă sunt recunoscătoare pentru toată dragostea și încrederea pe care mi-ați acordat-o!”, a spus Silvia Fechete.

Articolul precedentȘcoala Kunsthalle Bega a ajuns la ediția a 3-a  
Articolul următorEveniment special: „Tradiții Multiculturale Bănățene în Spațiul European”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.