Și în acest an Asociația OncoHelp, care gestionează spitalul cu același nume, are o cauză la crosul Timotion. Mai precis, dorește să adune 75.000 de lei pentru un ecograf portabil.

Se dorește un aparat de ultima generație ce se va putea duce la patul bolnavilor, chiar la cei ce sunt acasă, netransportabili. Aparatul permite conectarea la diferite aparate moderne pentru stocarea, analizarea și chiar partajarea rapidă a imaginilor. „Aparatul este extrem de util în cazul pacienților internați în Spitalul Universitar al Asociației OncoHelp. Vorbim de pacienți oncologici care pot fi slăbiți sau imobilizați la pat, iar deplasarea către cabinetul de investigații poate fi dificilă și extrem de obositoare. Când vom avea acest ecograf portabil, îl vom putea duce la patul pacientului pentru realizarea investigațiilor, a manevrelor diagnostice sau terapeutice ghidate ecografic. Astfel, se reduce timpul de așteptare pentru diagnosticare, ceea ce înseamnă o intervenție medicală mai rapidă și eficientă, iar actul medical se îmbunătățește”, spune medicul primar de medidcină internă Mihaela Nicolcioiu, de la Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Se estimează că aparatul va putea fi folosit pentru 4000 de pacienți anual.“75.000 de lei este suma pe care dorim să o obținem prin participarea la ediția din acest an a Timotion, ea reprezentând o parte din valoarea aparatului de care avem nevoie. Doresc să îi felicit pe organizatorii acestui eveniment sportiv, dar și caritabil, pentru dăruirea cu care reușesc, an de an, să mobilizeze comunitatea în sprijinul unor cauze umanitare. Ecograful portabil, pe care vrem să îl achiziționăm, va fi de un real folos pacienților noștri. Este mai mult decât un simplu aparat,  este o speranță pentru diagnosticare rapidă și un plus de confort pentru pacienții oncologici. Am participat la aproape fiecare ediție a Timotion si, de fiecare dată, comunitatea alergătorilor și susținătorilor acestui eveniment a fost alături de noi și ne-a ajutat să ne ducem la bun sfârșit proiectele. Le suntem recunoscători tuturor pentru sprijinul pe care ni l-au oferit de-a lungul anilor și ne dorim ca si proiectul pe care-l propunem acum să se bucure de solidaritatea și empatia comunitatii pentru pacienții Asociației OncoHelp. Vom alerga și anul acesta pentru viată și pentru sănătate”, spune Valeriu Boruga, managerul OncoHelp.

Crosul Timotion are loc tradițional, anual, în luna mai.

 

Articolul precedentCSM Lugoj, înfrângere dramatică la Constanța
Articolul următorPolitehnica te susține să fii primul student din familie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.