Companiile care le dau angajaților bonusuri, sub formă de abonamente, ca să facă mișcare, vor fi sprijinite de stat, conform stirileprotv.ro.
Potrivit unui proiect de lege ajuns la vot final, cheltuielile angajatorilor cu sala de fitnes, yoga, înot, și chiar cursurile dans, vor fi deductibile. Fiecare firmă va putea reține până la 400 de euro anual, pentru fiecare salariat.
În acest moment, puține companii le oferă angajaților, ca beneficiu extrasalarial, abonamente de sport. Și asta pentru că este destul de costisitor. Abonamentele, care costă câteva sute de lei pe lună, sunt impozitate cu 2,25%, atât la angajator, cât și la angajat, spune sursa citată.
Parlamentarul de Timiş Alfred Simonis este iniţiatorul acestei legi: „Și până acum se puteau face aceste abonamente, dar plăteai CAS, CASS, impozit pe venit și așa mai departe. Vor fi deduceri pe aceste sume. Impactul bugetar este zero. Este un cerc care se închide în avantajul tuturor, angajatorul plătește abonamentul angajatului, angajatul face sport, sala de sport câștigă și angajatorul nu plătește nimic”, a spus Simonis la PRO TV.
Cu alte cuvinte, nici angajatorul, nici angajatul nu mai plătesc nimic pentru activitățile sportive, în limita a 400 de euro pe an.
Nu doar mersul la sala de forță intră în calcul. Ci și cel la sala de dans, de exemplu, care în fond este tot un fel de sport. De altfel, o oră de dans poate egala cu succes un antrenament la sală. Pe lângă faptul că facem mișcare, un astfel de dans poate fi și o adevărată terapie. Angajatorii vor putea alege și abonamente la înot, yoga ori pilates.
Toate aceste modificări ar putea dubla numărul celor care fac mișcare, spun autoritățile, în condițiile în care acum suntem pe ultimul loc din întreaga Uniune Europeană și la acest capitol, mai arată stirileprotv.ro.