Sportul timișorean e aproape să înceapă anul cu stângul, ceea ce, desigur, nu ar trebui să ridice multe sprâncene. CFR Timișoara e foarte aproape de a spune stop activității de la futsal.
Liga 1 de futsal urmează să se reia în următoarele zile, iar meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Timișoara e programat marți, 14 ianuarie, de la 17,30. De asemenea, figurează și în programul TV al postului Digisport 2. Sunt însă mari șanse ca spațiul de emisie să trebuiască să fie umplut cu altceva, căci CFR este pe buza prăpastiei, deși a reușit să se descurce onorabil în 2024. Secția de futsal a rămas fără finanțare și, din acest motiv, nici nu și-a programat la Sala „Constantin Jude” jocul cu Mausoleul Mărășești, ultimul al sezonului regulat.
CFR nu s-a reunit și speră la un miracol financiar. Se așteaptă până la data de 10 ianuarie, adică vineri. Dacă nu, conducerea secției va trimite un email oficial de retragere la FRF! Așadar, sunt șanse mari ca Sepsi să câștige la ”masa verde”, iar futsalul timișorean să devină, cel pțuin o vreme, istorie. Orașul ar rămâne cu echipe de prima ligă doar la handbal, baschet și rugby, cu clubul SCM, toate secții masculine. Și perspectiva re-promovării în elită a UVT la volei masculin și Poli Timișoara la fotbal feminin, în vară.