Anul acesta, în premieră, Timișoara are stand de rpezentare la Târgul Internațional de Turism de la Budapesta. Organizația de Management a Destinației este acolo în aceste zile.
Târgul are loc în perioada 20-23 februarie. Doi ghizi vorbitori de lima maghiară, Dan Codre și Roberta Rosa, care sunt și membri ai Asociației Breasla Ghizilor, sunt prezenți la stand. Sunt și parteneri culturali ărezenți. Festivalul JazzX face acolo o tombolă ce are premiu un sejur de câteva zile în Timișoara. Doar Ținutul Secuiesc mai are stand.
Pe lângă Ținutul Secuiesc, suntem singurii reprezentanți din România la acest târg. ”Este o oportunitate importantă, mai ales acum că am intrat în Schengen, ceea ce face ca pentru turiștii din Ungaria să fie mult mai simplu și rapid să ajungă la Timișoara” a declarat Laura Boldovici, directoare OMD Visit Timișoara.
Așa cum s-a văzut în ultimele luni, numărul turiștilor sârbi e tot mai mare în Timișoara, chiar și după ce au trecut inclusiv sărbătorile de iarnă pe rit vechi. Deoarece cu acești vecini stăm foarte bine, eforturile se vor intensifica pentru a atrage și maghiarii. „Avem deja Serbia ca țară de origine a majorității turiștilor în Timișoara și geografia ne obligă să vizăm publicul din Ungaria cu cel puțin la fel de multe resurse”, a explicat Laura Boldovici.
Timișoara a fost prezentă și în ianuarie, la Târgul de Turism de la Viena. Urmează Berlin, unde târgul se face în perioada 4-6 martie.