În 2020, autoritățile bănățene, impulsionate dinspre Reșița, anunțau un mega-proiect de tren rapid cu propulsie pe hidrogen, între reședințele de județ ale regiunii. Pe măsură ce anii trec, e tot mai evident că a fost doar o altă fantezie a edilului reșițean Nelu Popa, renumit pentru declarațiile și ideile bombastice, bune de impresionat doar cetățenii naivi.

Ideea a apărut după alegerile locale din 2020, ca parteneriat între Primăria Reșița, condusă de Popa, Consiliul Județean Caraș-Severin, pe atunci condus de Romeo Dunca, Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz, și Consiliul Județean Timiș, condus atunci de Alin Nica. S-a semnat un acord bombastic de 1 Decembrie, iar politicienii doreau să arate votanților cât muncesc ei și în zile libere. La peste patru ani de atunci, abia avem un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea liniei intre Timișoara și Reșița, cu extensie spre Moravița. Ideea utilizării trenurilor pe propulsie de hidrogen a fost demult abandonată, cu ideea unor trenuri cu acumulatori. Astăzi, Consiliul Local Timișoara a aprobat studiul, și logic, subiectul s-a pus în discuție.

Consilierul local liberal Dan Diaconu a întrebat ce șanse sunt să se și facă proiectul, mai ales că studiul a costat un milion de euro, plătit, desigur, din cele patru părți. ”Eu dau șanse… Adică sunt rezervat ca să zic așa în  privința șanselor de a duce acest proiect la final. Suntem și un pic nemulțumiți că liderul de proiect (n.r Primăria Reșița) nu a introdus Primăria Timișoara în anumite soluții care intra și pe raza unității administrativ-teritoriale Timișoare. Dar dincolo de asta, noi susținem acest proiect, dar eu sunt rezervat în momentul acesta. Unu, ca acest proiect să obțină finanțare, iar doi, să fie în execuție”, a răspuns vicele Ruben Lațcău.

Proiectul e pe lista pentru Programul Operațional Transport, dar cu șanse mici să fie eligibil. ”Timișoara-Moravița are mari șanse să fie finanțată, șansele ca tronsonul Voiteni-Reșița să primească sunt destul de reduse”, a spus și primarul Dominic Fritz. Studiul are patru variante de reabilitare, inclusiv una cu schimbarea traseului. Nu ar fi prima dată când banii cetățenilor se aruncă în România pe studii pentru fanetziile unor politiceni! Altfel, trenul între Timișoara și Reșița de la ora actuală presuune o aproape interminabilă călătorie de peste 3 ore!

 

 

Articolul precedentTimișoara are aproape 120 de milioane de lei excedent bugetar. Cum se vor cheltui acești bani
Articolul următorFOTO A ars în totalitate Biserica din incinta Muzeului Bănățean. Decizia conducerii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.