Treptele Catedralei Mitropolitane, simbol important al Revoluției din 1989, au fost găsire la marginea unei păduri de la Șag. Acestea au fost înlocuite în urma reabilitării din anul 2013.

Treptele pe care în decembrie 1989 au murit primii manifestanți anticeaușiști și anticomuniști au fost recuperate cu sprijinul unei echipe de la Cons Electrificare Instal, iar acum vor fi puse în valoare de către Universitatea de Vest din Timișoara.

Facultatea de Arte și Design va demara un concurs de proiecte pentru punerea în valoare a treptelor. Se dorește valorificarea lor în cadrul unui monument care ar putea fi expus în Parcul artiștilor din zona Oituz, în apropierea Memorialului Revoluției. “Vestea identificării acestor trepte, cu o valoare simbolică deosebită, m-a bucurat, dar și întristat. M-a întristat pentru că o parte a istoriei noastre a zăcut ani întregi într-o groapă de moloz. M-a bucurat, în contextul în care ele au fost identificate și le putem pune în valoare prin colegii noștri de la Facultatea de Arte și Design. Ne dorim să aducem cinste oamenilor care au scris istoria în acele momente”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Aproximativ 3 m3 de trepte au fost recuperați din groapa de moloz de la Șag și vor ajunge la Universitatea de Vest din Timișoara.

Articolul precedentACS Poli, ESEC USTURATOR in Moldova! Violetii primarului Robu, umiliti la Botosani
Articolul următorFără apă potabilă la Buzad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.