Din păcate, pare că an de an, în ciuda programelor de conștientizare a importanței grijii pentru propria sănătate, suntem tot mai bolnavi! Și nu de afecțiuni banale, ci chiar de cancer, boală care, după ultimele statistici, este în creștere în vestul țării.
Realitatea tristă reiese din faptul că cea mai mare unitate sanitară din vest ce tratează pacienții oncologici, spitalul OncoHelp. Anul trecut, specialiștii de la unitatea sanitară de pe strada Ciprian Porumbescu au avut de tratat 10.000 de cazuri de cancer. 4300, un număr foarte mare, erau pacienți noi, adică diagnosticați în cursul anului 2024! 80% dintre pacienții noi au cancer de sân, pulmonar sau în zona sistemului digestiv. Creșterea este una alarmantă, potrivit medicilor. Este cu atât mai complicat cu cât Institutul Oncologic Regional Timișoara existaă deocamdată doar pe hârtie, deși el ar trebui să fie gata la final de 2026 pentru că are finanțare asigurată din PNRR, iar Spitalul Județean nu are secție de Oncologie, care există doar la Spitalul Municipal Timișoara. Spitalul OncoHelp a primit încadrarea în spitalele M1, adică unitate de înaltă performanță, ala cum, pentru tratarea cancerului, există la București, Craiova, Iași și Cluj și se acordă institutelor.
OncoHelp are deja echipe specializate pe tipurile de cancer. „Aproape două treimi dintre pacienții oncologici din vestul țării sunt tratați în cadrul Asociației OncoHelp. De aceea, am ales să împărțim medicii oncologi pe localizări ale cancerului. Avem echipe de trei, patru sau cinci medici pentru fiecare localizare malignă. Practic, suntem prima unitate sanitară din România care a realizat acest lucru – o supra-specializare a medicilor din cadrul Asociației OncoHelp pe tipurile de cancer. Acest demers a fost extrem de necesar, deoarece vorbim de peste 34.000 de consulturi de oncologie, hematologie și îngrijiri paliative doar în Ambulatoriul Integrat al unității sanitare. Este o cifră foarte mare, la care se adaugă aproape 35.000 de internări pentru spitalizare de zi, destinate tratamentelor. Nu în ultimul rând, vorbim de peste 7.500 de internări în regim de spitalizare continuă – o activitate extrem de complexă, cu pacienți care au nevoie de îngrijire specială, permanentă. Trebuie subliniat că niciun pacient nu a plătit absolut nimic pentru a beneficia de serviciile Asociației OncoHelp”, spune Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp.
Se face foarte multă radioterapie, mai ales că OncoHelp a pus în funcțiune un al treilea accelerator în 2024. „Anul trecut, 32.000 de ședințe de radioterapie au fost efectuate pacienților care au venit pentru tratament în cadrul Asociației. Fără acest tratament, gratuit în cadrul OncoHelp, mulți dintre bolnavii de cancer nu ar fi supraviețuit. În 2025, se împlinesc 10 ani de la punerea în funcțiune a primului accelerator de radioterapie. Dacă ar fi să facem un bilanț, de atunci și până acum, peste 12.000 de persoane au beneficiat de ședințe de radioterapie. Le-am oferit acestora o șansă la viață. Vorbim despre 12.000 de familii cărora am încercat să le schimbăm destinul. Acești pacienți nu sunt doar statistici, ci reprezintă povești de viață și speranță. În acești 10 ani, ne apropiem de 250.000 de ședințe de tratament radioterapeutic. Mai mult, pentru a-i sprijini pe cei care vin din alte județe pentru radioterapie, noi susținem financiar cazarea și masa pacienților pe durata tratamentului. Este un efort considerabil, atât logistic, cât și financiar, dar pe care am ales să îl facem pentru pacienții care vin uneori și de la câteva sute de kilometri pentru ședințele de radioterapie”, spune Valeriu Borugă, managerul OncoHelp.
În 2024 s-a implementat la OncoHelp raidoterapia stereotactică, una din cele mai precise forme ale acestei proceduri. De asemenea, s-a implementat un program de transport cu microbuzul, zilnic, a 20 de bolnavi ce veneau la terapie din Arad. OncoHelp vrea să ridice un alt spital separat, la Reșița, și a demarat procedurile. Spitalul din Timișoara oferă consultații și tratamente de oncologie medicală, radioterapie internă și externă, hematologie, îngrijiri paliative, investigații de endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (inclusiv investigații de computer tomograf, RMN, ecografie medicală și mamografie), consiliere psihologică, cardiologie, consiliere genetică, precum și servicii de îngrijire la domiciliu.
Spitalul din Timișoara are planuri să se extindă. În prezent are o capacitate totală de 192 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 56 pentru spitalizare de zi și 5 pentru SPA (supraveghere post-anestezie). Echipa Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp este formată din peste 250 de angajați și colaboratori.