Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la spectacolul-lectură Stai jos sau cazi, dramatizare după romanul omonim al lui Bogdan Munteanu, care tematizează cu mult umor, candoare și sensibilitate ce înseamnă a trăi cu epilepsia.

„Nu se vorbește încă lejer despre vulnerabilități. Discuțiile despre boli sunt, în general, stânjenitoare. Epilepsiei i se mai zice boala invizibilă, poți s-o ascunzi și preferi să faci asta […] (Dacă mă iau colegii la mișto? Ce zic cei din gașcă? Dacă-mi pierd locul de muncă? Dacă află iubitul sau iubita?). Mai bine nu riști. Taci și speri să nu ai crize care să te dea de gol. Dar, încet‑încet, lucrurile se mișcă. Se poate vorbi. Se poate scrie. Se poate da un share”.
Coordonarea artistică este semnată de Daniela Șilindean, iar din distribuție fac parte studenții: Paul Dascălu, Andreea Despa, Mario-Andrei Grigoraș, Anna Maria Manolikaki, Maria Voina.
Spectacolul-lectură este urmat de o discuție cu scriitorul Bogdan Munteanu.

Evenimentul are loc:
vineri, 21 noiembrie 2025
16:00
Centrul Multifuncțional Bastion (str. Hector)
marchează luna conștientizării epilepsiei.
Formatul necesită înscrierea la eveniment. Vă invităm să completați acest formular pe care îl găsiți AICI.

Evenimentul Drum the Drama este realizat în cadrul Programului de activități extracurriculare artistice, cu sprijinul financiar al Ministerului Educației.

Articolul precedentImpact devastator! Un mort și un rănit grav, după un accident în Pasajul Michelangelo
Articolul următorDoi traficanți de droguri, săltați de acasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.