Duminică dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat în vârstă de 35 de ani a condus un autoturism dinspre Aleea FC Ripensia înspre str. Michelangelo, iar la intersecția străzilor, efectuând un viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani care circula regulamentar.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 41 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.