Emoție, bucurie, mesaje motivaționale, focuri de artificii, show de confetti și un concert vor marca, vineri, 23 iunie, de la ora 19,00, Ceremonia de absolvire a studenților celor șase facultăți din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT). 800 de studenți, alături de prieteni și familiile lor, sunt așteptați să ia parte la cel mai mare eveniment de marcare a absolvirii studiilor!

Ceremonia va avea loc într-unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Timișoarei, Parcul Rozelor, și este organizată în premieră, în această formulă, iar oaspete de onoare va fi Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, oaspete al USVT.

Respectând misiunea de a forma specialiști de înaltă ținută, Universitatea de Științele Vieții din Timișoara celebrează în acest moment, mai mult ca oricând, Educația și puterea sa de transformare și devenire a fiecărui om. Formarea de specialiști cu pregătire superioară pentru economie, industrie, învățământ, știință și activități sociale reprezintă nu doar unul dintre Obiectivele Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, ci însăși esența muncii profesorilor din această instituție de învățământ.

Cei 800 de studenți care vor aniversa vineri finalizarea studiilor sunt absolvenți ai cursurilor Facultății de Agricultură, ai Facultății de Bioingineria Resurselor Animaliere, ai Facultății de Inginerie și Tehnologii Aplicate, ai Facultății de Inginerie Alimentară, ai Facultății de Management și Turism Rural și ai Facultății de Medicină Veterinară.

Toți aceștia, alături de profesori și membrii ai Senatului USVT vor avea vineri, în intervalul orar 17:30-18:15, plăcerea de a se întâlni cu Mircea Geoană, Secretar General Adjunct NATO, oaspete al USVT.

Evenimentul de absolvire îl va avea ca maestru de ceremonii pe bine-cunoscutul jurnalist Mihai Morar, cel care va prezenta și detaliile evenimentului.

Articolul precedentRută aeriană Timișoara – Constanța pe perioada verii
Articolul următorO mult așteptată piesă va face furori joi seara: EXOD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.