CSC Dumbrăvița a pierdut oficial o victorie din cele cinci acumulate în clasament. FRF a publicat abia acum clasamentul cu formația CS Mioveni exclusă, în urma unei decizii mai vechi, iar Dumbrăvița e printre echipele dezavantajate.
La 19 octombrie, Dumbrăvița bătuse pe Mioveni cu 2-1, dar această victorie nu mai contează acum. Astăzi, pe siteul FRF a apărut că CS Mioveni fusese exclusă din campionat din… 29 inaurie. ”CS Mioveni a fost sancţionată cu excluderea din competiția Liga 2, ediția 2024-2025 şi a fost retrogradată în ultima competiție organizată de Asociația Judeţeană de Fotbal pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză conform deciziei Comisiei de Disciplină şi Etică din 29.01.2025”, se arată pe siteul FRF, care demonstrează că devine tot mai comunist și opac în comunicare, în ciuda a ceea ce amdinistrația Burleanu clamează.
Cu această modificare, Dumbrăvița a rămas cu 12 puncte din 15. Echipa a căzut de pe locul 17 pe 18. CSM Focșani a suferit aceiași scădere cu Dumbrăvița în clasament, iar Câmpulung Muscle a rămas sub bănățeni. CSC Șelimbăr a urcat în clasament peste echipa din Timiș însă, deoarece pierduse cu Mioveni. În acest context, vor cădea direct două echipe, dacă nu apar și alte desființări până la finalul sezonului, ceea ce nue deloc exclus. Altă formație va retrograda în urma barajului dintre penultimele clasate din grupele de play-out.
Altfel,ieri, după amical, Nicolae Sofran părea că nu era foatre în temă cu iminenta excludere a Mioveniului și consecința pentru Dumbrăvița, ceea ce demonstrează ce profesionist se discută la clubul comunal. ”Se simte o presiune. Cu toții ne dorim, de la jucătorila conducere, să tratăm cu seriozitate maximă primele două meciuri ca să ne putem face viața ușoară în play-out și să ne salvăm cât mairepede. Având în vedee că avem și cel mai ulor program dintre echipele care se bat acolo jos sper să începem cu două victorii anul și apoi să ne facem viața ușoară”, a spus Sofran.
Până se intră în play-out, CSC Dumbrăvița mai poate face maximum 9 puncte, nu 12 ca alte echipe, pentru că va sta în etapa când urma să joace cu Viitorul Pandurii, club desființat după ce a intrat în faliment. Ultimul meci e la FC Argeș, așa că programul nu e neapărat ușor, dar Sofran se baza pe faptul că echipa sa va juca acasă cu Ceahlăul și ultima clasată Câmpulung Muscel, care a făcut însă inclusiv cantonament în străinătate.