Gurmanzii se pot bucura de preparate gustoase și în ianuarie, chiar dacă este o lună a ”dietelor” în ultimii ani. Piața volantă din Denta se redeschide și va fi un adevărat festin cu mâncare tradițională.
Piața volantă va avea loc sâmbătă, dar în cinstea Unirii Principatelor, care se marchează vineri, la fața locului veți putea găsi fasole și afumături. Printre produsele comercializate vor fi borcane cu dulceață de ardei iute, dulceață de măceșe, siropuri de la Gârnic sau alte localități cărășene, plus pâine de casă, miere, pastramă și cârnați de porc, sloi de oaie și mezeluri, lapte, brânză de vacă și de oaie și plante aromatice.
Se ține și o tombolă. „În premieră vom pregăti pentru toți oaspeții noștri și o tombolă. Un coș cu produse ale fermierilor participanți conținând produsele menționate mai sus va putea fi câștigat sâmbătă pe baza unei donații de către cei care vin la piața noastră”, spune Ovidiu Marcovici, gazda evenimentului.
Piața are loc sâmbătă, între orele 11-15 la ieșirea din localitate, sediul MOF pe DN59, kilometrul 45,9 Denta. Va fi a treia ediție a pieței volante.