controale cluburi

Cluburile și localurile din Timișoara sunt în continuare verificate de specialiști. În ultimele două săptămâni, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT”, Inspectoratului Județean de Poliție Timiș și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș au efectuat 28 controale de prevenire.

În urma acestora s-au constatat 103 deficiențe, dintre care au fost înlăturate la fața locului 12. Au fost aplicate 68 de avertismente și 30 de amenzi în valoare totală de 270.500 lei. Totodată s-au executat patru exerciții de evacuare, cu 14 de participanți și 28 recunoașteri în obiective.

Principalele deficiențe constatate au fost: privind organizarea activității de apărare împotriva incendiilor; privind existența și funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor; nerespectarea reglementărilor referitoare la utilizarea focului deschis (de exemplu, lumânări) şi a efectelor speciale artistice/pirotehnice, precum şi privind fumatul; nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic, identificate în obiectiv; lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, în cazul obiectivelor care necesită a deţine acest document.

(Foto: arhivă)

Articolul precedentVIDEO:Centru de excelență pentru elevii olimpici din Timiș
Articolul următorAmenzi de peste 100.000 lei de 1 Decembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.