Universitatea Politehnica Timișoara a fost întotdeauna un promotor dedicat și un susținător pasionat al sportului.

Pentru a reflecta importanța pe care Universitatea Politehnica Timișoara a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare, în urmă cu mai mulți ani ani a fost demarată, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării instituției, o cursă în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Clubul Sportiv Asociaţia Alergotura, s-a bucurat de un real succes, a devenit o tradiție, iar anul acesta, în 8 noiembrie, sub titlul „103 pentru Poli”, se vor parcurge 103 tururi de pistă, câte unul pentru fiecare an de existență al Politehnicii.

Tradiţionala cursă de alergare în cadrul Zilelor Politehnicii a mobilizat an de an tot mai mulţi studenţi şi cadre didactice. Fiecare tură are câte un lider, care aleargă cu steagul instituţiei, primul fiind chiar rectorul UPT.

Miercuri, 8 noiembrie 2023, între orele 14:30 – 19:00, pe Stadionul Știința, studenții, absolvenții, angajații, cadrele didactice ale universității și parteneri din mediul economic, vor parcurge 103 tururi de stadion, la eveniment fiind așteptați toți timișorenii, dar nu numai ei, care sunt alături de Universitatea Politehnica Timișoara și care doresc să promoveze un stil de viață sănătos, în spiritul Politehnicii, evocat de Regele Ferdinand cu exact 100 de ani în urmă când, la inaugurarea primei clădiri din ceea ce avea să devină ulterior Campusul Universitar Timișoara, a rostit celebrele cuvinte care au devenit motto-ul Politehnicii timișorene: „Nu zidurile au creat o școală, ci spiritul care domnește într-însa”.

Articolul precedentRectorul UVT Marilen Gabriel Pirtea a fost ales președinte al forului decizional din cadrul alianței europene UNITA – Universitas Montium
Articolul următorLa 16 ani, de la egal la egal cu senioarele. O atletă de la CS Giroc Chişoda merge la Mondiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.