Proiectul ATRACTING a ajuns la final. Implementat de Universitatea Politehnica Timişoara, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, are ca obiectiv dezvoltarea resursei umane pentru cercetare competitivă, capabilă de inovare în cadrul unei economii bazate pe cunoaştere.
Prin proiect se acordă sprijin financiar sub formă de burse cofinanțate din FSE prin POSDRU 2007-2013, în valoare de 3700 lei/lună şi de 1800 lei/lună, pentru demararea carierei de cercetător științific a unui număr de 41 cercetători postdoctorat, respectiv pentru formarea ca cercetător științific a unui număr de 130 doctoranzi.
Proiectul a promovat excelență și performanță în regim competitiv, acordând pe baza unui riguros proces de evaluare 17 premii cu valori cuprinse între 1368 lei și 4560 lei membrilor grupului țintă care au avut realizări deosebite.”A fost un program de cercetare foarte bun și aș dori să le mulțumesc organizatorilor, colaboratorilor, precum și tutorelui meu, prof. univ. dr. ing. Ștefan Holban. Am studiat algoritmi pentru identificarea locațiilor de legare în ADN a factorilor de transcripție. Studiul acestor factori este important pentru a înțelege și a crea în viitor metode de control al expresiei genice. Diverse boli, precum cancerul, diabetul și bolile autoimune, sunt determinate de anomalii ale factorilor de transcripție. Biologii generează cantități uriașe de date cu ajutorul secvențiatoarelor ADN, iar bioinformaticienii le analizează folosind algoritmi specializați, rezultând o listă cu posibile locații de legare. Ulterior, biologii efectuează experimente costisitoare pentru a confirma sau infirma rezultatele. Deoarece rata descoperirilor false din lista generată este mare, cercetarea mea s-a axat pe îmbunătățirea algoritmilor de găsire a locațiilor de legare a factorilor de transcripție în vederea reducerii descoperirilor false, ceea ce se traduce prin costuri reduse și timp câștigat. Am publicat o parte din cercetări în revista cotată ca numărul doi în lume în domeniul biologiei computaționale, Briefings in Bioinformatics„, spune Andrei Lihu, cercetător postdoctoral.
În plus, acesta spune că a primit oferte de a lucra în cercetare în SUA, dar nu a acceptat propunerile: „Am primit două oferte pentru cercetare postdoctorală din partea unor profesori de la universități prestigioase din Statele Unite, dar momentan rămân aici. Vreau să fac cunoscut și să dezvolt domeniul biologiei computaționale și în România. De asemenea, urmăresc înființarea de firme de tip ‘start-up’ în aria medicinei personalizate„, adaugă Andrei Lihu.
Proiectul ATRACTING a introdus o inovație prin organizarea și desfășurarea a 36 de ateliere tematice pentru doctoranzi. Astfel, fiecare dintre acestea a reunit 7-14 doctoranzi pe durata a 32 de ore concentrate într-o singură săptămână. Toate s-au desfășurat sub coordonarea prof. univ. dr. ing.Toma Leonida Dragomir. În plus, la finalul proiectului, UPT a scos la concurs 4 posturi full-time de cercetător științific la ICER-UPT, pentru care pot candida cercetătorii postdoctorali.
Durata de implementare a proiectului a fost de 20 de luni. Valoarea totală a acestuia este de 12 milioane lei, majoritatea bani europeni.