Gala Excelenței Bănățene la UVT

Gala Excelentei Banatene

Personalități ale lumii academice, instituții și organizații cu rezultate remarcabile au fost premiate în cadrul ediției a II-a a Galei Excelenței Bănățene. La sfârșitul săptămânii trecute, la Timișoara, a avut loc cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Bănățene.

Astfel, au fost premiate personalități ale lumii academice din Banat, din domenii precum științe ale naturii, sociale, inginerești, umaniste, biologice, agronomice și implicare civică. De asemenea, s-au acordat distincții pentru organizații din Banat cu rezultate deosebite în educație și sport. Și de această dată, organizatorii au fost Academia  Română – filiala Timișoara, universitățile de stat din Timișoara și Marea Lojă Națională din România.

Gala s-a aflat la cea de-a doua ediție. Noutatea față de anul precedent a fost lărgirea ariei de adresabilitate a celor selectați pentru premiere. Astfel, dacă la ediția precedentă atât organizarea, cât și premiile au fost gestionate la nivelul județului Timiș și a municipiului Timișoara, ediția din acest an a cuprins pe lângă județul Timiș, județele Arad, Caraș Severin și Hunedoara. Unul dintre premii a mers mai dincolo de granițele României, în spațiul Banatului istoric, acesta fiind acordat profesorului român Costa Roşu, publicist, reputat om de cultură, directorul onorific al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.

Gala excelentei Banatene

Universitatea de Vest din Timișoara, ca și în cazul ediției precedente, s-a implicat activ în desfășurarea evenimentului, având în vedere experiența pe care o are în viața socio-culturală a comunității și specialiștii săi, nume marcante în domeniile vizate de Gală.  „Anul acesta am extins foarte mult zona asupra căreia ne-am aplecat atenția, astfel că am trecut și dincolo de graniță, în zona Banatului istoric. Avem deosebit de multe personalități care merită distinse pentru activitatea lor, astfel că vom încerca să continuăm tradiția acestei gale și să aducem lângă noi cât mai mulți actori din regiune. Așa cum spuneam și în cadrul Galei Premiilor Universității de Vest din Timișoara, desfășurată zilele trecute, o societate care își cunoaște valorile, are viitorul asigurat. Dacă prețuim performanța, reușim să clădim pentru generații întregi, nu doar pentru astăzi sau mâine”, spune rectorul Universității de Vest, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Comisiile pentru acordarea premiilor au fost formate din reprezentanți ai mediului academic, universitar și ai instituțiilor organizatoare, după o jurizare comprehensivă a activității celor propuși spre premiere.

Gala Excelentei Bantene

Lista premianților Galei Excelenței Bănățene 2015: Ș. l. dr. ing. Robert Ianoș – Premiul „Traian Lalescu” pentru „Matematică și Științele Naturii”(Universitatea Politehnica Timișoara), Prof. univ. dr. ing. Radu-Emil Precup – Premiul „Traian Vuia” pentru „Științe Inginerești”(Universitatea Politehnica Timișoara), Ș. l. dr. Romulus Bogdan Timar – Premiul „Pius Brânzeu” pentru „Științe Biologice și Biomedicale” (Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara), Prof. univ. dr. ing. Teodor-Ioan Trașcă – Premiul „Gheorghe Ionescu Șișești” pentru „Științe Agronomice și Medicină Veterinară” (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara), Prof. univ. dr. Bogdan Dima – Premiul „Cornel Olariu” pentru „Științe Sociale și Economice”(Universitatea de Vest din Timișoara), Prof. univ. dr. Mircea Mihăieș – Premiul „Eugen Todoran” pentru „Științe Umaniste și Arte” (Universitatea de Vest din Timișoara), Colegiul Național Sportiv „Cetate”-Deva – Premiul „Ioan Drâmbă” pentru „Performanțe deosebite în sport” (Județul Hunedoara),Colegiul Național „Moise Nicoară”-Arad – Premiul „Coriolan Brediceanu” pentru „Performanțe Deosebite în Educație” (Județul Arad), Prof. Costa Roșu – Premiul pentru „Implicare Civică, Socială și de Promovare a Imaginii Banatului” (Membru de onoare din străinătate al Academiei Române),Organizația „Salvați Copiii”-Filiala Timiș – Premiul „Solidaritatea – Gheorghe Ciobanu” pentru „Activități Caritabile” (Județul Timiș).

Premiile au constat în trofee și cecuri de câte 10.000 de lei fiecare, fondurile necesare fiind colectate din contribuțiile invitaților, prin sponsorizări, dar și printr-o licitație desfășurată în cadrul evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here