cazier judiciar

Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român este din nou funcţional, după ce, luni dimineaţă, s-a defectat şi nu a mers timp de câteva ore, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit Poliţiei Române, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS, care ar trebui să emită pe loc cazierul, este din nou funcţional, după ce în prima parte a zilei de luni acesta nu a funcţionat.

Cererile cetățenilor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar s-au primit în continuare şi în orele în care sistemul nu a fost funcţional, urmând ca documentele să fie emise ulterior, în termenul legal de trei zile.

Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a devenit operaţional în septembrie 2013. Acesta a creat premisele ca toate instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie să aibă acces, în mod operativ, la baza de date creată, prin transferarea pe suport magnetic a evidenţelor manuale ale cazierului judiciar.

De asemenea, ROCRIS permite, în sistem automatizat, din orice punct de acces la sistem, eliberarea de certificate de cazier judiciar securizate pentru persoane fizice, cetăţeni români, străini sau apatrizi şi persoane juridice, în condiţiile legii, şi copii securizate de pe cazierul judiciar pentru toate sistemele informatice din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţiei.

Articolul precedentAmenzi de 20.000 lei într-o singură zi
Articolul următorMigranți din Kosovo depistați la frontieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.