În noaptea de 29 spre 30 ianuarie, trei indivizi au pătruns într-o hală în care erau depozitate mai multe vehicule, iar din interior, după ce ar fi distrus trei camere video ale sistemului de supraveghere, ar fi sustras componente ale instalațiilor electrice auto, fiind depistați în flagrant de polițiști.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 31 de ani s-ar fi deplasat la locul faptei cu un autoturism neînmatriculat, având aplicate plăcuțe cu numere false de înmatriculare și, totodată, l-ar fi condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Pe numele acestuia, magistrații Judecătoriei Timișoara au emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, iar față de ceilalți doi bănuiți s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
„Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților”, a informat Inspectoratul de Poliţie Timiş.