Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara va fi gazda unui miting aviatic. Spectacolul TIMIŞOARA AIRSHOW 2016 este programat sâmbătă, 21 mai, având ca rezervă data de 22 mai (în funcţie de condiţiile meteo).

Organizatorii, Aeroportul Internaţional Timişoara şi Statul Major al Forţelor Aeriene, se bucură de sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Asociaţiei Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al altor instituţii publice şi societăţi comerciale.

Mitingul aerian organizat în acest an asigură o continuitate a spectacolelor aeriene pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Ca o noutate, din lista formaţiilor de acrobaţii aviatice va face parte renumita formaţie Baltic Bees. De asemenea, vor fi prezente şi formaţii de acrobaţie, cu exerciţii aeriene remarcabile, prezente şi la evenimentele precedente, precum Acrobatic Yakers.

Potrivit conducerii aeroportului, în prezent se negociază şi cu alte formaţiuni pentru organizarea în 2016 a unui spectacol aerian pe măsura aşteptărilor spectatorilor timişeni. “Aprecierile pozitive pentru ediţiile trecute ale mitingului aerian ne-au motivat să realizăm de fiecare dată un eveniment mai spectaculos decât cel precedent. Publicul numeros şi entuziast prezent la fiecare spectacol aerian ne-a demonstrat că există interes pentru aviaţie, iar noi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne ridica la aşteptările spectatorilor”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Programul mitingului aerian ce va cuprinde lista completă a formaţiilor, precum şi detaliile privind  accesul şi parcarea autoturismelor vor fi anuntațe în scurt timp de către reprezentanții aerogării. Informaţiile vor fi accesibile şi pe site-ul oficial al aeroportului, www.aerotim.ro.

Articolul precedentVREMEA se răceşte în toată ţara. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri
Articolul următorChiriașii ANL din blocurile de pe strada Miloia, în audiență la Primăria Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.