Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și Coco Vandeweghe (SUA) a fost învinsă de cuplul Bruno Soares (Brazilia)/Elena Vesnina (Rusia), cu 6-4, 4-6, 10-5, duminică, la Melbourne, în finala probei de dublu mixt din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.
Bruno Soares și Elena Vesnina s-au impus după o oră și 21 de minute de joc, având evoluții mai bune pe finalurile de set.
În prima manșă, perechea româno-americană a condus cu 3-1 și 4-2, dar cuplul Soares/Vesnina a revenit și a reușit să își adjudece setul cu 6-4.
Tecău și Vandeweghe au început excelent setul secund, au avut 4-0 și 5-1, dar adversarii s-au apropiat amenințător și au avut patru mingi pentru 5-5, însă Tecău a recuperat și a închis setul cu un as (6-4). Horia și partenera sa au început bine și supertiebreak-ul, au avut 3-0, dar apoi au pierdut șase puncte la rând (3-6). Tecău și-a făcut ambele servicii (5-7), dar apoi cuplul româno-american nu a mai reușit niciun punct și a pierdut partida.
Horia Tecău și Coco Vandeweghe au primit un cec de 78.500 de dolari australieni, în timp ce câștigătorii au fost recompensați cu 157.000 dolari.
Tecau a jucat pana acum 7 finale de Mare Slem, patru la Wimbledon si 3 la Australian Open, reusind sa castige doua doua. In 2012 la Melbourne tot la dublu mixt si anul trecut la Wimbledon, la dublu masculin.