amenzi soferi

S-au urcat băuți la volan și au pornit la drum, fără nici cea mai mică remușcare. Din cauza lor, sunt distruse vieţi omeneşti. Nu le pasă nici de soarta lor, nici a altora. E suficient ca Poliţia să facă o razie de câteva ore, că zeci de şoferi sunt prinşi beţi la volan. Însă, se pare că nimic nu-i sperie, nici Poliţia, nici amenzile, nici dosarele penale.

Doi bărbați, de 49 și 34 de ani, sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați în accidente rutiere în timp ce conduceau autovehicule pe raza orașului Făget și municipiului Timișoara. În urma testărilor efectuate cu aparatul etilotest, au rezultat alcoolemii de 0,83 și 0,82 mg/l. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale.

Polițiștii orașului Făget – Formațiunea Rutieră au fost sesizați vineri despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 49 de ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu un buldo-escavator, pe Calea Lugojului, ar fi acroșat un autoturism care se deplasa regulamentar.

Întrucât bărbatul de 49 de ani emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au stabilit că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Articolul precedentGreva continuă la Primăria Dumbrăvița
Articolul următorPercheziţii domiciliare în judeţul Mehedinţi. Polițiștii au descins la traficanții de țigări

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.