cos gunoi vandalizat

A fost prins de jandarmi exact când vandaliza mobilierul urban dintr-un parc din Timișoara.”Supărat pe viaţă” din cauza neînţelegerilor cu iubita sa, un tânăr student a hotărât că trebuie să îşi descarce nervii pe mobilierul urban dintr-un parc.

Totul s-a petrecut in noaptea de marti spre miercuri. Jandarmii se aflau în zona Bv. Vasile Pîrvan, cand au auzit o bufnitură metalică în parcul Corneliu Coposu. Traversând strada, patrula de jandarmi din cadrul Grupării de jandarmi Mobile Timişoara, l-a depistat pe tânărul în vârstă de 28 de ani, student care lovea cu picioarele, mobilierul din parc.

Pe fondul consumului de alcool şi a neînţelegerilor avute cu iubita sa, acesta a distrus o bancă, un coş de gunoi şi un indicator rutier, aflate în zonă. Tânărul a recunoscut că a distrus toate piesele de mobilier, după ce a consumat mai multe beri.

Tânărul a fost amendat pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, pe numele acestuia fiind întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, dosar care va fi predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru continuarea cercetărilor.

Articolul precedentUsoara schimbare a vremii! Vezi prognoza pentru JOI si VINERI
Articolul următorContrabandişti pe bandă rulantă depistaţi de jandarmii Grupării Mobile Timişoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.