Cel de-al doilea vaporaș, numit Burebista, a ajuns ieri la Timișoara. Acesta a fost depozitat în depoul R.A.T.T și așteaptă să fie cosmetizat. Ambarcațiunea este asemănătoare cu vaporașele din Veneția. Aceasta a fost construită la Galați, fiind testată pe Dunăre, iar conform edilului, comisia spune a primit nota 10 plus. Timp de cinci ani, vaporașele vor fi destinate gratuit agrementului.

Primarul Nicolae Robu a anuntat public primele machete cu înfățișarea finală a ambarcațiunilor ce vor circula pe Bega. Toate cele şapte vaporaşe au primit câte un nume: Burebista, Decebal, Traian, Glad, Huniade, Savoya şi Economu. “Primul vaporetto construit în ordine cronologică, Burebista, a sosit ieri. Săptămâna trecută, așa au fost lucrurile rânduite, a sosit în Timișoara vaporașul construit al doilea, de fapt. Ele sunt acum albe. Pe spate va scrie Primăria Municipiului Timișoara, va fi o stea și sub stemă va fi scris numele (Burebista, Decebal, etc.), apoi sunt niște nume care completează”, spune primarul Timisoarei, Nicolae Robu.

Achiziția celor șapte ambarcațiuni care vor circula pe Bega face parte dintr-un amplu proiect European, care a inclus și amenajarea malurilor Begăi. Cele şapte vaporase vor fi administrate de R.A.T.T. Valoarea totală a acestora este de 6,9 milioane de lei fără TVA. Vaporașele au o capacitate de 50 de locuri, lungimea de 12,7 metri și lățimea de 4,9 metri. În plus, vor avea o punte deschisă și un salon închis în care vor exista scaune.

Nouă stații urmează să fie amenajate în acest sens, în cadrul proiectului de reabilitare a malurilor Begăi. Este vorba despre stațiile la Podul Mihai Viteazul, Podul Dacilor, Podul Decebal, Podul Michelangelo, Podul Mitropolit Andrei Şaguna (Tinereţii), Podul Traian, Podul Ştefan cel Mare, în dreptul străzii Vulturilor şi la Podul Modoş.

Articolul precedentEXCLUSIV: Undă verde pentru Alin Popoviciu la CJ Timiș
Articolul următorAtenţionare de călătorie Cipru. Suspendarea temporară a activităţii pe aeroportul internaţional Larnaca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.