Un tânăr din Timișoara este cercetat de jandarmi pentru furtul unei poșete. Ieri în jurul orei 12.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, aflat în serviciu a reţinut un tânăr care tocmai a furat o poşetă.
Totul s-a petrecut pe strada Peneş Curcanul, lângă Piaţa Badea Cârţan, unde unei femei în vârstă care se afla pe o bancă situată pe malul canalului Bega, i-a fost furată poşeta de către un tânăr care a trecut pe lângă ea.
Hoțul în vârstă de 15 ani s-a ales cu dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt.