Anul acesta au fost cele mai liniştite şi cele mai sigure Sărbători Pascale din ultimii ani. Poliţia Română a fost la datorie, fapt pentru care nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

În ultimele 48 de ore, polițiștii timișeni au constatat 29 de fapte penale și au aplicat 159 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 45.000 de lei.

În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu a dispus ca aproape 13.000 de poliţişti să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru ca cetățenii să petreacă Sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță.

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale. “În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani. Numărul accidentelor de circulație și al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic față de anii trecuți, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul. Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă”, transmite conducerea IPJ Timiș.

Astfel, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Timiș au acționat aproape 400 de polițiști. Aceștia au  constatat 29 de fapte penale, pentru care sunt cercetate 28 de persoane, 15 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 159 de  sancţiuni, în valoare de  aproape 45.000 de lei, 51 dintre acestea fiind pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 81 de sancţiuni contravenţionale, 46 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Articolul precedentSorin Grindeanu propune o transparență totală a cheltuirii fondurilor publice ale Consiliului Județean Timiș
Articolul următorZiua mondială a libertății presei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.