Poliţiştii timişeni au desfăşurat, pe raza municipiului Lugoj, activităţi în cadrul campaniei „NEGLIJENŢA, INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”, derulată în parteneriat cu Groupama Asigurări S.A. Scopul acțiunii a fost informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.

Astfel, ieri între orele 10.00-13.00, poliţiştii din cadrul Biroului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au desfăşurat activităţi de prevenire a furturilor din locuinţă, pe raza municipiului Lugoj. La sediul Poliţiei Municipiului Lugoj a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din municipiu, în vederea informării acestora despre principalele măsuri ce trebuiesc adoptate pentru prevenirea furturilor din locuinţe.

IMG_8023

De asemenea, poliţiştii s-au deplasat pe raza municipiului, unde au oferit cetăţenilor sfaturi practice privind adoptarea unei atitudini antiinfracţionale corecte şi modul în care trebuie să acţioneze în cazul în care sunt victime ale unor astfel de fapte. În timpul acţiunilor în teren au fost distribuite materiale informativ-preventive.

IMG_8018

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul campaniei „NEGLIJENŢA, INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”, care îşi propune să aducă în atenţia cetăţenilor importanţa propriilor atitudini în reducerea riscului în ceea ce priveşte furturile din locuinţe.

IMG_8003

Atenție, însă! Polițiștii recomandă să nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să-ţi prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!

Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!

Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţii sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!

Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ai achiziţionat!

Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care ai încredere, care pot să vină zilnic să-ţi ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!

Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate!

Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!

Articolul precedentNoaptea Muzeelor la Timișoara
Articolul următorConcurs aeronautic de aeronave ultrauşoare – clasa motoparapantă la Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.