Poliţiştii oraşului Gătaia au ridicat în vederea confiscării 38 de metri³ de material lemnos, în urma unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.000 de lei.

Timp de două zile, poliţiştii oraşului Gătaia au desfăşurat  acţiuni pe raza oraşului, în scopul prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul silvic.

La acţiuni au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Timişoara. Astfel, poliţiştii au depistat 4 bărbați cu vârste între 35 și 46 de ani care transportau material lemnos fără a respecta prevederile legale, respectiv neconcordanța datelor înscrise în avizul de însoţire cu ce a fost constatat faptic (specia materialului lemnos, cantitatea).

Poliţiştii au aplicat sancțiuni contravenţionale în valoare de 33.000 de lei conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și au ridicat în vederea confiscării 38 de metri³ de material lemnos speciile fag, ulm, stejar, carpen și tei.

Articolul precedentDoi cetăţeni sârbi au încercat să intre ilegal în ţară, cu peste 12 kg de cannabis  
Articolul următorFestivalul European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR 2016 deschide toamna teatrală autohtonă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.