Zeci de metri cubi de material lemnos confiscați de polițiști

Poliţiştii oraşului Gătaia au ridicat în vederea confiscării 38 de metri³ de material lemnos, în urma unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.000 de lei.

Timp de două zile, poliţiştii oraşului Gătaia au desfăşurat  acţiuni pe raza oraşului, în scopul prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul silvic.

La acţiuni au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Timişoara. Astfel, poliţiştii au depistat 4 bărbați cu vârste între 35 și 46 de ani care transportau material lemnos fără a respecta prevederile legale, respectiv neconcordanța datelor înscrise în avizul de însoţire cu ce a fost constatat faptic (specia materialului lemnos, cantitatea).

Poliţiştii au aplicat sancțiuni contravenţionale în valoare de 33.000 de lei conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și au ridicat în vederea confiscării 38 de metri³ de material lemnos speciile fag, ulm, stejar, carpen și tei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here