Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională vine în sprijinul celor care doresc să participe la licitații publice în calitate de ofertanți. Astfel, organizeză cursul de instruire privind Legea 98/2016 privind achizițiile publice și normele de aplicare.
Acesta are loc în perioada 16-22 septembrie (între orele 16.30-20.30) la Centrul Regional de Afaceri și se adreseză persoanelor care lucrează deja în domeniul achizițiilor publice și care au urmat cursul autorizat de EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE (Cod COR 214946) cât și celor care doresc să participe la licitații publice, în calitate de ofertanți. “Cu un puternic caracter interactiv, se pune accent pe dobândirea cunoștintelor teoretice referitoare la ultimele modificări legislative aduse de Legea 98/2016, dar și pe dezvoltarea aptitudinilor și competențelor practice. Prin participarea la curs, se vor deprinde abilități în utilizarea SEAP – SICAP, mijloc electronic pentru aplicarea procedurilor de atribuire și pentru realizarea achizițiilor directe”, transmit reprezentanții CCIAT.
Cursul se finalizează cu un test final, în urma căruia se primește un CERTIFICAT DE PARTICIPARE care atestă faptul că persoana este instruită în utilizarea Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice, potrivit Legii 98/2016.
Certificatul se eliberează în maxim 5 zile de la finalizarea cursului.
Lector: Daniela GOIA
Taxa de participare: 500 RON +TVA.
Firmele membre ale CCIAT beneficiază de o reducere de 10%, conform Ghidului Serviciilor. De asemenea, se acordă 5% reducere pentru participanții care au urmat cursul EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE în cadrul CCIAT.