Două zile de sărbătoare în capitala Banatului. Primăria Municipiului Timişoara, împreună cu Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naţionale, va organiza în perioada 24-25 septembrie, Festivalul Minorităţilor Etnice din Timişoara.
Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediţie, va avea loc în Parcul Rozelor, unde cu începere de la ora 16.00 se vor organiza diferite ateliere meşteşugăreşti, precum şi o prezentare de produse culinare. Începând cu ora 17.00 va avea loc un spectacol folcloric susţinut de formaţii reprezentative: Uniunea Sârbilor, Comunitatea Evreilor din Timişoara, Forumul Democrat German, Uniunea Bulgarilor din Banat, Uniunea Democrată a Maghiarilor/Asociaţia Comunitară pentru Banat, Uniunea Ucrainienilor, Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, Asociaţia Machedon-Armână şi Asociaţia Italienilor.
Program:
Sâmbătă, 24 septembrie 2016
17.00 – 18.00 – Ansamblul Folcloric “Timişul”
18.00 – 18.30 – Uniunea Bulgarilor
18.30 – 19.00 – Forumul Democrat German
19.00 – 19.30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor
19.30 – 20.00 – Societatea Machedon-Armână
20.00 – 20.30 – Partida Romilor
20.30 – 21.00 – Uniunea Sârbilor
Duminică, 25 septembrie 2016
17.00 – 17.40 – Ansamblul Folcloric “Pusta Banatului”
17.40 – 18.00 – Comunitatea Evreilor
18.00 – 18.30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor
18.30 – 19.00 – Forumul Democrat German
19.00 – 19.30 – Uniunea Ucrainienilor
19.30 – 20.00 – Uniunea Sârbilor
20.00 – 20.30 – Comunitatea Machedon-Armână
20.30 – 21.00 – Partida Romilor.
(Foto: www.basilica.ro)