Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află pe teritoriul Republicii Federale Germania despre faptul că Sindicatul asociaţiei piloţilor Cockpit a anunţat grevă astăzi, interval orar 00.01 – 23.59 la zborurile Lufthansa pentru distanţe scurte şi lungi.

Apelul la grevă se referă doar la pasajul Lufthansa. Zborurile care sunt efectuate de Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Austrian Airlines, SWISS şi Brussels Airlines nu sunt afectate de potenţialele măsuri de grevă şi vor circula în continuare normal.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Articolul precedent(P) Calin Dobra: Noi am fost mereu in mijlocul oamenilor, nu doar acum, in perioada electorala
Articolul următorLansare de carte “Schițe de viață trăită”, a lui Alexandru Cornut

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.