Timișoara se bazează în acest an pe un buget de 1,4 miliarde lei. Suma este aproape la fel ca anul trecut. Aleșii au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al orașului. Sumele au fost alocate pentru „Învățământ”; „Sănătate”; „Cultură, recreere și religie”; „Asigurări și asistență socială”; „Locuințe, servicii și dezvoltare publică”; „Protecția mediului”; „Combustibili și energie”; „Agricultură silvicultură, piscicultură” și „Transporturi”.

Cele mai mari sume din bugetul local au fost alocate pentru “Educație”. “Bugetul trebuie votat astăzi. Nu e timp de amânat, chiar dacă termenul legal ne permite să amânăm până în 5 aprilie. Cred că trebuie să fim serioși față de oraș. Trebuie să revenim la o desfășurare normală, în care proiectele să le avemîin timp util. Ca și conduita nu trebuie să acceptăm pe ordinea de zi asemenea proiecte prezentate cu o zi înainte sau înainte de ședință”, a transmis Dan Idolu, liderul consilierilor PSD.

Pentru învățământ s-au alocat 23.716.250 lei, din care 1.310.000 lei pentru investiții.

Pentru sănătate: 51.539.540 lei. Se vor continua lucrărilor de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal, dar și construirea și montarea unui lift la Clinica de Oncologie. Reabilitarea Clinicii ORL de la Spitalul Municipal – 1.700.000 de lei, amenajarea unei stații de epurare la Spitalul „Victor Babeș”.

Bugetul alocat pentru cultură este de 18 milioane lei. Din acești bani se reabilitează Palatul Culturii și clădirea fostei Clinicii de Dermatologie, de pe strada Mărășești.

Peste 10 milioane lei alocate pentru lucrări de întreținere a spațiilor verzi și a parcurilor.

Pentru transporturi: peste 112 milioane lei. Astfel, banii prevăzuți în buget ca majorare de capital la SC. Colterm SA – 25 milioane lei. Subvențiile alocate R.A.T.T – 43 milioane lei.

Aproximativ 50 milioane lei au fost alocate pentru infrastructura orașului.

Reamintim, Uniunea Salvați România, Filiala Locală Timișoara, a contestat miercuri bugetul orașului. Membrii USR au solicitat respectarea termenului de 15 zile pentru posibilitatea depunerii de contestații la proiectul de buget, de la data afișării acestuia.

UPDATE: Scandal în ședinta de plen a CLT. Un senator USR, Nicu Fălcoi a încercat din nou să boicoteze bugetul Timișoarei.

În final, bugetul Timișoarei pe 2017 a fost votat de consilieri cu 21 voturi „PENTRU”.

 

Articolul precedentComercianți ambulanți sancționați de polițiștii locali
Articolul următorPietoni, atenție cum traversați strada în zona Mărăști. Zebra a fost desființată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.