Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp. Se pare că șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În mașină se aflau trei persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre victime, un bărbat de 66 de ani și o femeie de aceeași vârstă, au suferit răni extrem de grave și au fost transportați la spitalul din Lugoj.
”ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier care s-a produs între localitățile Lugoj și Tapia. Un autoturism, în care se aflau 3 persoane, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului, toate cele 3 persoane au fost transportate la spital, 2 dintre victime (un bărbat de 66 ani și o femeie de 66 ani), suferind leziuni grave. Victimele sunt conștiente și cooperante. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD, un ofițer și 8 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj și 2 ambulanțe SAJ. Pompierii militari au acordat primul ajutor victimelor și au asigurat măsurile PSI”, spun reprezentanții ISU Banat.