Poliţiştii de imigrări din Timiș au depistat un tânăr de 20 de ani, din Afganistan, care nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României. Acesta a depus o cerere prin care solicita azil la noi în țară, însă a fost respinsă ca urmare a lipsei de fundament a invocării unei temeri de persecuție.
Acesta a fost luat în custodie publică și va fi îndepărtat sub escortă de pe teritoriul României, iar, la ieșirea din țară, va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării pentru o perioadă 5 ani.
”În cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistat, în municipiul Timișoara, un tânăr de 20 de ani, din Afganistan, care nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au constatat că cetăţeanul străin a fost solicitant de azil, cererea sa fiind respinsă în procedură accelerată ca urmare a lipsei de fundament a invocării unei temeri de persecuție. Ulterior, acesta a contestat decizia, iar instanța de judecată a menținut hotărârea Inspectoratului General pentru Imigrări. Ca urmare a celor constatate, s-a dispus măsura luării în custodie publică, străinul fiind introdus în Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică din Arad până la îndepărtarea de pe teritoriul României”, spun reprezentanții Serviciului de Imigrări.