,,Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice” va fi marcată la Timișoara, în 6 octombrie, printr-un recital care va fi susținut de artiștii Veta Biriș și Corina Chiriac. Evenimentul se va desfășura în prima duminică a lunii, la sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, de la ora 17.00.
Printre cei care vor veni în fața timișorenilor la această zi importantă pentru pensionari, sunt artiști de la Asociația Seniorilor din Timișoara (corul Tinerețe fără bătrânețe, Dans de Societate Mary&Vicky) sau alte nume consacrate ale scenei: Corina Chiriac, Veta Biriş, Carmen Popovici Dumbrava, Mariana Susca, Anda Sabados, Ana Maria Moldovan, Vlad Vacaru, Sandy Tatarici şi Ansamblul Timişul.
Conducerea muzicală îi revine lui Nicolae Baniciu. Momentele în grai îi vor aparţine dubaşului Ion Scaiece, întruchipat de către Doru David, iar prezentarea evenimentului doamnei Daniela Bacilă.
Accesul în sală se va face pe bază de invitaţii, care se găsesc începând cu data de 1 octombrie la casieria sălii Capitol şi la Casa de Cultură din Timişoara (str Miron Costin nr. 2).