Service-urile auto din Timiș au fost verificate într-o acțiune-fulger a celor de la RAR. Au fost verificate peste 100 de agenți economici și acordate amenzi record, în doar cinci zile.
Registrul Auto Român, prin Departamentul de Supraveghere Piață, a verificat în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 120 de service-uri auto din Timiș. Ca urmare a controalelor efectuate au fost aplicate amenzi în valoare de 221.000 de lei.
Inspectorii Departamentului Supraveghere Piață au constatat nereguli precum lipsa autorizației tehnice de funcționare sau lipsa inspecțiilor finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparații efectuate.