Poliţiştii de frontieră timișeni au depistat şase cetăţeni din Palestina, Algeria, Siria şi Maroc, toţi solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos.

În această dimineață, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră au depistat la aproximativ 300 m de linia de frontieră şase persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre țara vecină.

Imediat, polițiștii de frontieră i-au oprit pe cei în cauză, pentru că nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, grupul fiind condus la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei şase sunt cetățeni din Palestina, Algeria, Siria şi Maroc, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Aceştia sunt solicitanţi de azil în ţara noastră, au declarat faptul că intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei și au recurs la această metodă întrucât nu îndeplineau condiţiile legale de ieşire din ţară.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat,la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Articolul precedentScandal între tată și fiu, aplanat de polițiști! Bărbatul și-a amenințat fiul cu un cuțit
Articolul următorBătrână înșelată și lăsată fără economiile adunate o viață! Poliția a intrat pe fir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.